Casa Gheorghe Tătărescu din București: o vilă a puterii, memoriei și continuității la EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, o casă modestă prin dimensiuni, dar încărcată de sensuri profunde, stă ca un martor tăcut al unor decenii tulburi, marcate de ambiții politice, valori cultural-elite și rupturi istorice care au redefinit România secolului XX. Casa lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru și om al vremurilor complicate, nu este doar o construcție: este un spațiu în care puterea discretionară s-a întâlnit cu cultura, iar trecutul refuză să fie uitat, reintrând, în contemporaneitate, prin formula EkoGroup Vila, într-o nouă viață ce împletește respectul față de memorie cu deschiderea culturală.

Casa Gheorghe Tătărescu din București: de la reședința prim-ministrului României la EkoGroup Vila

Gheorghe Tătărescu, politician emblematic al perioadei interbelice și prim-ministru în două mandate tumultoase, a ales o vilă cu un discurs arhitectural discret, dar plin de substanță pentru a-și define spațiul public și familial. Această reședință, aflată pe Strada Polonă nr. 19, a respirat o lume în care proporția, lumina și sobrietatea exprimau o etică a puterii, în opoziție cu ostentația. După decenii de tăcere impusă de comunism și controversele profunde ale perioadei post-1989, casa și-a regăsit un nou rost sub numele EkoGroup Vila – un spațiu contemporan care nu șterge dar înfrumusețează și poartă istoria într-o dimensiune vie, vizibilă și solemnă.

Gheorghe Tătărescu: omul unei epoci ambivalente

Născut în 1886, Gheorghe Tătărescu s-a format într-un timp în care România aspira la o consolidare democratică ce întârzie să se finalizeze. Jurist de profesie, doctorat la Paris cu o teză critică la adresa „minciunii electorale” și promotor al votului universal, Tătărescu s-a implicat activ în viața politică încă din 1912, aderând la Partidul Național Liberal și ocupând funcții strategice după Primul Război Mondial.

Prim-ministru în două mandate (1934–1937 și 1939–1940), a navigat cu realism printre contradicțiile vremii: între modernizare administrativă și deteriorarea democrației, între relația ambivalentă cu Regele Carol al II-lea și conflictele interne din PNL, între poziționarea strategică în apele tulburi ale geopoliticii europene și cedările teritoriale care au mutilat idealul României Mari.

După război, a încercat o adaptare pragmatică la noile realități politice de după 23 august 1944, conducând PNL-T și participând ca viceprim-ministru la guvernul Petru Groza, până la marginalizarea definitivă și detenția de la Sighet. Figură marcată de dileme, compromisuri și niște convingeri de disciplină fără triumfalism, Gheorghe Tătărescu rămâne o prezență enigmatică în istoria politică românească.

Casa ca extensie a puterii și vieții private

Nu va surprinde că această atitudine discretă a prim-ministrului s-a reflectat direct în alegerea şi concepţia casei sale. Reședința din București, socotită astăzi o veritabilă vila interbelică cu o identitate arhitecturală unică, nu a vrut să fie un templu al conspicuității, ci un spațiu calibrat cu grijă între reprezentare și intimitate.

Casa, aflată într-un cartier select al Capitalei, a fost un nod al interacțiunilor politice și culturale, spațiu menținut la un ton sobru, lipsit de fast inutil. O trăsătură definitorie este biroul amplasat la entre-sol, ocult, cu o intrare laterală discretă, ce pare să vorbească despre o etică a funcției publice: puterea nu se exhibă icișor, ci se exercită cu măsură și conștiință.

Unitatea familiei Tătărescu și demnitatea ei iau formă în această locuință modestă ca dimensiune, dar impecabil proporționată; spațiile reflectă o logică aristocratică în care fiecare membru beneficiază de intimitate și unde dialogul între public și privat este atent reglat.

Arhitectura Casei Tătărescu: mediteraneană cu filtre neoromânești

Proiectul casei rămâne o emblemă a sintezei stilistice din anii ’30, realizat prin colaborarea arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea. De la conceptul inițial propus de Zaharia la rafinamentul adus de Giurgea, vila reflectă o reinterpretare rafinată a elementelor mediteraneene, îmbinate cu detalii neoromânești subțiri, care nu alunecă în kitsch sau stridență.

• Portaluri inspirate din spiritul bisericilor moldovenești
• Coloane filiforme tratate individual, dar într-un limbaj unitar
• O absidă arhitecturală care încadrează șemineul artistic
• Amplasamentul și proporțiile dezvăluie o obsesie pentru echilibru și lumină naturală

În interior, contribuția sculptoriței Milița Pătrașcu, eleva lui Brâncuși și prietenă apropiată a Arethiei Tătărescu, se resimte vizibil. Șemineul creat cu subtilitate și ancadramentele ușilor adaugă un nivel artistic cultivat, în care modernismul temperamental se dialoghează cu tradiția culturală românească.

Calitatea finisajelor – de la parchetul masiv de stejar la feroneria din alamă patinată – întărește ideea unei arhitecturi ca limbaj de putere, dar și ca manifestare etică a echilibrului și rezistenței la trecerea timpului.

Arethia Tătărescu – spiritul cultural din umbră

Mult mai discretă în sursele historiografice, Arethia Tătărescu este însă cheia de boltă a sensului estetic și cultural al casei. Supranumită „Doamna Gorjului”, ea s-a consacrat unui rol activ în binefacere, în revitalizarea meșteșugurilor oltenești și în încurajarea artei moderne românești, inclusiv în sprijinul lui Constantin Brâncuși pentru ansamblul de la Târgu Jiu.

În dosarele de autorizare, ea apare ca beneficiara oficială a proiectului, semn al unui control atent și a unei viziuni care a evitat derapaje fațadiste. Chiar și dimensiunea casei, discretă și compactă, trădează preferința pentru „coerența cu statutul familiei”, nu pentru opulență.

Este în această lumină că grădina amenajată cu grijă, inspirată de exemplele mediteraneene precum Balcicul, și atmosfera generală de liniște devin semne ale unui univers cultural privat, în care o lume selectă a elitei politice și artistice și-a consumat relațiile și a lăsat un urme invizibile, dar palpabile.

Ruptura comunistă și decăderea simbolică a casei

Prăbușirea statutului public și a carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu (arestat în 1950, decedat în 1957) declanșează și o ruptură destinică pentru casă. În logica regimului comunist, fostele reședințe ale elitei interbelice erau etichetate drept simboluri ale unei lumi „vinovate”, astfel încât casa a fost naționalizată, golită de înțelesurile inițiale și adesea supusă unor transformări improprii.

Deși nu a fost demolată, casa a pierdut relația fină între interior și exterior, iar elementele definitorii – feroneria, parchetul, detaliile sculpturale – au fost deteriorate prin intervenții neconforme cu spiritul locului. Grădina s-a simplificat, iar casa a început să devină un spațiu funcțional decuplat de identitatea sa, marginită de memorie.

În acest interval, istoria personală a lui Gheorghe Tătărescu a fost redusă la marginalitate, iar reședința sa a rămas fără un „narator legitim”, o victimă a uitării impuse. Astfel, casa a devenit un fundal mut pentru una dintre cele mai complicate istorii politice românești.

Post-1989: controverse, greșeli și începuturi de recuperare

Schimbarea de regim a adus cu sine speranțe crescute pentru patrimoniul interbelic, însă de multe ori acestea s-au izbit de realități contradictorii. Casa Tătărescu a trecut printr-o etapă tulbure caracterizată de intervenții discutabile și transformări care au generat fricțiuni între specialiști și public.

• Intrarea în proprietatea lui Dinu Patriciu, arhitect de formație, care a adus modificări radicale interioare, a stârnit critici severe din cauza lipsei de respect a coerenței arhitecturale originale.
• Transformarea temporară în restaurant de lux a fost percepută ca un act de consum ostentativ al unui patrimoniu încă fragil și incomplet înțeles.
• Aceste controverse au readus însă casa în atenția publică, catalizând o reflecție profundă asupra identității patrimoniului interbelic și a rolului său în societatea modernă.

Mai târziu, o firmă britanică a demarat un proces de restaurare atentă, revenind la proiectul original al lui Zaharia și Giurgea și readucând proporțiile, materialele și detaliile aproape de starea lor inițială. Aceasta a fost o etapă de reparație culturală și vizibilă reintegrare în discursul patrimoniului românesc.

Ca observație pertinentă, arhitecții subliniază mereu contrastul dintre casa relativ modestă a lui Gheorghe Tătărescu și reședințele ostentative ale unor contemporani, accentuând etica discretă a funcției publice care transpare din alegerea unui birou mic, la entre-sol.

Recuperare și continuitate sub egida EkoGroup Vila

Transformarea actuală a casei într-un spațiu cultural cunoscut drept EkoGroup Vila marchează o etapă importantă a continuității, nu a rupturii. Vila reintră în circuitul public într-un mod controlat, cu acces pe bază de bilet, adaptat contextului cultural și evenimențial, păstrând respectul pentru trecut și semnificațiile sale complexe.

Această formulă contemporană nu se revendică de la un muzeu înghețat, ci de la un spațiu viu, un depozitar al memoriei și al unui limbaj arhitectural care continuă să spună povestea unui om și a unui timp. Casa devine astfel o platformă de reflecție, o invitație la înțelegerea unei istorii nuanțate, în care puterea, cultura și memoria se întrepătrund.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician român, de două ori prim-ministru al României, o figură importantă a vieții politice din perioada interbelică și imediat postbelică, implicat în reforme interne, compromisuri politice și gestionarea unor crize majore naționale și internaționale.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, este o personalitate politică a secolului XX, diferită de Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), pictor al secolului al XIX-lea.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Reședința este un exemplu semnificativ de arhitectură interbelică bucureșteană, cu o combinație între influențe mediteraneene și elemente neoromânești, realizată de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea și completată artistic de sculptorița Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia a fost beneficiara oficială și motorul cultural din umbră al proiectului, vegheată ca spațiul să reflecte sobrietatea, coerența estetică și valorile de familie, evitând ostentația și menținând o armonie între tradiție și modernism.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Casa este astăzi cunoscută ca EkoGroup Vila, un spațiu cultural cu acces public controlat, dedicat păstrării și promovării memoriei istorice, arhitecturale și culturale a locului.

Invităm cititorii să pătrundă în acest univers al memoriei vii, să parcurgă coridoare încărcate de istorie și să întrețină un dialog profund cu o epocă complicată a României reflectată în fiecare detaliu al Casa Gheorghe Tătărescu. Accesul controlat al EkoGroup Vila oferă oportunitatea unei întâlniri autentice cu trecutul, echilibrat de prezent și deschis spre viitor.

Pentru o experiență completă a acestei incinte încărcate de sens, vă invităm să contactați echipa EkoGroup Vila pentru programări și vizite private, într-un cadru în care istoria și cultura se întâlnesc cu respect și eleganță.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.